A poem about: [Chorus]Doamne Iartă-mă, nu mă…

[Chorus]Doamne Iartă-mă, nu mă bate,Sunt și eu copilul tău!Promit să-mi revin și să nu mai fac păcate!E duminică dimineața Stau pe bancă în biserică Cu ochii pe jumătate închișiMiroase a tămâie Se aude un sforăitTanti maria a adormitCe-o fi zis popa la predică? N-am prins nimic, zău! Fără să-mi dau seama, mă scărpin în dosÎmi scapa un vânt, tresar mirat Nea Vasile lângă mine, râde pe sub mustață înfundat Doamne Iartă-mă dar n-am vrut, zău!Nu mă bate Doamne, sunt și eu copilul Tău! Tanti Lenuța îmi dă un cot"Stai drept băiete! Fii serios!"Deodată corul în picioare s-a ridicat Unu cântă răgușit , rage ca un măgar disperat Fug afară să respir un picDe ce nu e susbla cu pauze?Atâtea ore... e prea mult!Doamne Iartă-mă, dar e prea lungă slujba Popa în altar se împiedică și cade Nu m-am putut abțineUn telefon sună undeva în spatePopa se îneacă și tușește ChicotescCu-n ochi la ceas, cu altul la anafură Îmi chiorăie mațele de foame... Doamne ce tortură!Mă strecor in față să prind loc bunPărintele cântă, ma da cu mirDau să plec și mă împiedic de un firApa sfințită îmi cade pe picioareDoamne...! Să fie semn de la tine oare?mi-am facut o cruceM-aplec, iau pe furiș un fir de busuioc Și-l bag la sân să-mi poarte norocSperând că gestul ăsta mic și prost Va da vieții mele un rost Se-aud clopotele bătând Slujba s-a terminat... Ce eliberare...!Acum plecăm acasă cu și mai multe păcate Doamne cred că și tu razi acum de noiȘi te minunezi de ceea ce ai creeatDar ne ierți ca-ntodeauna Pentru că așa suntem noi, imperfecți și plini de nevoi

In the hallowed halls of morning light,
A child of earth seeks to make things right.
"Forgive me, Lord," the whispered plea,
For I am human, flawed yet free.

The incense drifts, a fragrant veil,
In dim-lit church where prayers set sail.
With eyes half-close, the faithful nod,
While laughter stirs beneath the facade.

Tired souls share pews in grace,
Embodied in each earnest face.
Yet human hearts, they yawn and stray,
Through solemn hymns and long Sunday.

The preacher's words, a distant hum,
While subtle humor, slyly, comes.
From snores to mustaches, joys unfold,
In shared secrets the heart holds.

Through follies small, the spirit learns,
Every stumble is one that yearns.
Rich in laughter, rich in tears,
In simple acts, the soul endears.

So, Lord, in all our erring ways,
Let mercy mark these humble days.
For though our faults seem endless, too,
We walk with hope, we walk with You.

Release from duty, bell tolls clear,
A heavenly sound for an earthly ear.
With peace, imperfect, onward tread,
Homebound yet lifted, our spirits fed.

Change poem background

Text color

Select a theme

In the hallowed halls of morning light, A child of earth seeks to make things right. "Forgive me, Lord," the whispered plea, For I am human, flawed yet free. The incense drifts, a fragrant veil, In dim-lit church where prayers set sail. With eyes half-close, the faithful nod, While laughter stirs beneath the facade. Tired souls share pews in grace, Embodied in each earnest face. Yet human hearts, they yawn and stray, Through solemn hymns and long Sunday. The preacher's words, a distant hum, While subtle humor, slyly, comes. From snores to mustaches, joys unfold, In shared secrets the heart holds. Through follies small, the spirit learns, Every stumble is one that yearns. Rich in laughter, rich in tears, In simple acts, the soul endears. So, Lord, in all our erring ways, Let mercy mark these humble days. For though our faults seem endless, too, We walk with hope, we walk with You. Release from duty, bell tolls clear, A heavenly sound for an earthly ear. With peace, imperfect, onward tread, Homebound yet lifted, our spirits fed.